Octavian Rădoi. Ceasornicarul

„… am evoluat pe ceasuri electronice, am zis să fac un lucru pentru viitor. Dar mai bine dădeam cu ciocanul în ele, că astea ne-au distrus meseria.”

Meseria asta a fost mai mult un impuls al fratelui meu, pentru că la treapta a doua de liceu nu intrasem și a trebuit să aleg o meserie. Ce meserie? A trebuit să aleg între bijutier și ceasornicar. Și am ales ceasornicar, parcă îmi plăcea mie mai mult ceasornicăria, am zis că e mai complexă. Am făcut școala profesională la Arad, așa se făcea, la Arad făceai teorie. Sunt bucureștean, dar am plecat acolo, la cămin. Școala a durat un an jumate. Am avut niște profesori foarte buni acolo. Păcat că i-am prins generația care tocmai pleca, dar am băgat la cap.

Octavian Rădoi

Am fost și acolo și la fabrica Aradora, fabrica de ceasuri, și am mai învăț și de acolo ceva. După ce am terminat școala, am dat examen ca să intru ca lucrător. Am luat cu brio și am început să profesez.

După ce am devenit lucrător, m-am angajat în 1984, eram satisfăcut ca meserie, tot timpul înveți de la meseria asta, dar n-am fost satisfăcut financiar. Am fost într-o unitate, se numea Unitatea 31, pe Blănari, în spatele Muzeului de Istorie. Era o prăvălie plină de pendule și cuci. Și acolo, la ora 12, era dezastru, îți dai seama, mare gălăgie. Eram singurul lucrător care făceam ceasuri de mână automatice, mai complicate. Bine, ei făceau orice, oricum, dar eu eram pus acolo să fac ceasuri de mână. Era foarte greu, pentru că nimeni nu mă ajuta. Mă ajutau dacă era o pendulă, dacă era vreun ceas cu cuc, dar am învățat din mers. În fiecare perioadă din viață, parcă înveți ceva. Acolo am învățat despre pendule și mecanismele de cuci. Mecanismele de ceasuri electrice, care atunci, pe vremea aia, la noi în țară, erau rusești, de obicei Slava. Și de la alea am învățat. Dar pe mine m-a bucurat că am învățat despre pendule.

Mai era încă o secție de ceasuri de pontaj, care erau destul de complicate, dar cineva trebuia să le facă și lor revizii. Se stricau și alea.

După ’88 era nebunie cu ceasurile electronice. Nu erau cine știe ce mecanisme, chiar mi se par primitive. Și, atunci, am evoluat pe ceasuri electronice, am zis să fac un lucru pentru viitor. Dar mai bine dădeam cu ciocanul în ele, că astea ne-au distrus meseria. Atunci nu-mi dădeam seama, eram tânăr și vroiam să aflu cât mai multe despre ce se întâmplă în viitor. Învățând toate ceasurile astea electronice, toate macanismele din perioada aia, când am venit la actualul loc de muncă, prin ’88, a fost un atu pentru mine. La vechiul loc de muncă avusesem mult timp de desfăcut, asamblat și dezasamblat. Financiar foarte prost, dar, ca muncă, a fost o perioadă bună. Când am venit aici, deja mâncam pe pâine ceasurile electronice, nu mai era niciun secret. Și am început să câștig ceva mai mult.

Încetul cu încetul, după revoluție, s-au făcut multe schimbări, mulți ceasornicari au plecat, mulți au rămas și a început o adevărată revoluție și pentru noi ceasornicarii. Au început să apară din ce în ce mai multe ceasuri electronice. Pentru mine, cel puțin, a fost ok, pentru că, învățând din urmă ce am învățat despre ele, pentru mine a fost o experiență. Și atunci am învățat și mai mult. La un moment dat eram la nivelul cel mai bun din zonă, veneau la mine foarte mulți.

Interviu realizat în februarie 2015.
Ceasornicăria lui Octavian Rădoi se găsește pe Str. Tache Ionescu 3, în apropiere de Piața Amzei.

………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)