Radu Anghel. Tinichigiul

„Nu mai e treabă cum era, era meserie căutată. Păi ce, numai cu astea? Era și cu învelitori, cu jghebărie, tot ce e tablă se lucrează. Făceai 2-3 învelitori pe an, te durea în paișpe, nu mai aveai treabă.”

Școala am făcut-o la IPTE. Se făcea carte multă, nu ce face ăștia acuma. Cu toate că făceam liceu, făceam și școală de meserii, am făcut prelucrător prin așchiere. Deci, terminai liceu și, dacă nu luai la facultate, intrai la meserie, intrai cu calificarea întâia. Intrau cu a doua ăștia care făceau profesionala, înțelegi? Acuma … fiu-meu e tot așa, la IPTE, face d’aia de filozofi, eu știu ce face? Nu mai se cere matematică, nu mai se cere. Nici nu știe unde e atelierul, e cu calculatoarele, cu astea. Ce, aici nu trebuie carte? Și aici trebuie carte. Îi trebuie geometrie … mai ales să citească proiecte, să vadă desen tehnic, să vadă multe.

Radu Anghel

[În liceu] se făcea studiul materialelor. Ce, lucrez numai cu tablă eu aici? Lucrez și cu inox și cu bronz și cu aluminiu și cu tot felul de materiale. Se făcea studiul materialelor, se făcea studiu de fezabilitate, ce primește, cu ce se cositorește. Nu e chiar așa. Sunt soluții, substanțe chimice cu care lucrează. Nu lucrez numai cu tablă, că toți vede tablă. Păi până la aia e cositor, e apă tare, e băgate multe acolo. Se face călire, revenire, aia e studiul materialelor, diagrama fier-carbon, nu știu dacă ai auzit de ea. E ca tabloul lui Mendeleev. O diagramă în care apar toate materialelor. Astea făceam în liceu.

Ce să spun, eu sunt născut între fiare. S-a lipit de mine. Am lucrat și în armată, tot așa. Prin ’95 am venit aici, după ce am terminat cu armata. Ți-am zis, am stat acolo 7 ani.

După armată, am deschis un magazin d’ăsta alimentar, n-a mai mers nici ăla. M-am băgat pe tablile astea, am fugit eu toată viața mea de ele, da’ tot de ele m-am lipit. Eu unul, cel puțin, am avut pe ce să pun mâna. Tineretul ăsta pe ce mai pune mâna? Aici am preluat de la tata. El a lucrat în locul ăsta 40 de ani. Încă lucrează, dar are 72 de ani, mai vine, mai ciocăne și el pe aici. E vârsta, e boala.

Tata a lucrat pentru Cooperație, atuncea era pe timpul lui Ceaușescu cu Cooperativa Meșteșugărească Unirea sau cum le zicea la ăștia atunci. Nu te obliga nici atunci nimeni să intri în cooperativă, degeabă mănâncă ăștia rahat. Voiai să fii independent, erai independent. Da’ erai cum suntem noi acuma, trebuia să plătești impozite mai mari, trebuia să fugi după materiale și materialele nu le gădeai oriunde, alta era când le aducea întreprinderea și alta când te duceai tu după ele, luai cu alt preț … deci, erau niște avantaje, mergea cartea de muncă, îți plătea întreprinderea toate astea. Uite cum arată aici, vezi? Carte de meșteșugar, era eliberată în ’77. Deci în ’77 i-a eliberat lui aia. Bine, el lucra și atuncea. Mai făcea la școli de meserii, cum era aici, la Liceul 3, la Construcții. Și pentru tinichigiu, pentru sudori. Și acum văd că au început iar să le scoată iar, să le facă.

Ți-am zis, sunt nemulțumit, au scos școlile profesionale. Băi frate, n-aveai voie! Cum era pe vremea lui Ceaușescu, era foarte bine. Păi dacă ăsta [băiatul meu] nu ia la facultate, ce face, cu ce rămâne? Deci, eu aveam automat și o meserie, prelucrător prin așchiere. Mă duceam la fabrică, lucram pe strung. Înțelegi? Deci nu mureai de foame, nu rămâneai cu degetul în gură. Acuma ai luat la facultate, n-ai luat, mai dai și la anu’, mai dai și la anu’. N-ai luat și ce-ai făcut? Pe ce pui mâna? Ca să te mai formeze de la 25-30 de ani … ai alte gânduri, nu mai e când erai tu copil și îți intra în cap și că vroiai și că nu vroiai.

Atelierul lui Radu Anghel este în Alexandria, la intersecția dintre strada Negru Vodă cu Alexandru Colfescu.

………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)