Gabriel Cringloska. Reparatorul de camere foto analog

Eu nu repar aparate de fotografiat, eu restaurez aparate de fotografiat. Aici e toată chestia. Deci, la mine, reparația nu este o reparație normală, eu nu sunt un service de aparate foto clasic normal.

La vîrsta de 6 ani eu demontam un ceas de masă și îl remontam înapoi, ăsta a fost harul meu de la Dumnezeu. La mecanică fină și … în ce privește răbdarea, atenția și capacitatea de intui funcționarea unui mecanism, le am de mic copil. Nu pot să spun că am fost un elev extraordinar de silitor la școală. În orice caz, am fost foarte apropiat de științele exacte, fizică, chimie, tot ce era tehnică. Mai slăbuț cu limbi străine, cu literatura, dar, în fine, ideea era că eu am fost nu pentru uman, ci pentru real, pentru cercetare. Aveam cea mai frumoasă tricicletă din cartier, dotată cu semnalizatoare și cu nu știu ce, făcute de mine, cu beculețe de lanternă, cu bateriuțe cu tot. Îmi fabricam jucăriile, pe care părinții mei nu-și permiteau să mi le cumpere, ei fiind amândoi tipografi plătiți destul de slab pe vremea lui Ceaușescu. Pur și simplu din lemn, dopuri de plută, cartoane groase confecționam puști, mitraliere. Dar atât de frumos le făceam și le vopseam, le dădeam cu lac, jurai că sunt originale. Aveam dorința asta de a face lucrări foarte frumoase. Mai târziu, în adolescență, m-am apucat de toate nebuniile: designer de îmbrăcăminte, chiar îmi făceam pantaloni, cămăși, bluze.

Gabriel Cringloska

Mi-a plăcut și nu mi-a plăcut cartea în tinerețe. Am dat un rateu la un liceu industrial, am căzut cu 8,30, deci o medie mare totuși. Tata, fiind un om muncitor și foarte drastic, a spus clar că nu sunt capabil să intru la liceu și m-a dat la școala profesională. Acolo am făcut câteva chestii deosebite, adică scule făcute de mine, o menghină făcută de la A la Z de mine, un patent făcut de la A la Z. Patent, deci fierul, și, vă dați seama, cum arată un patent la ora actuală, care e turnat, eu l-am făcut total din mână. A fost în expoziția școlii. Chiar și după 15 ani, când m-am dus acolo, era acolo, la expoziție. Am lăsat ceva în urmă, ca să zic așa.

După aceea, la locul de muncă, când intrasem deja pe banii mei, începusem cu electronica. Ajunsesem să fabric stații de amplificare, orgă de lumini, cum era la modă pe vremea aia, chiar în final ajunsesem la capacitatea să execut de la A la Z magnetofoane și casetofoane. Ambele cu trei capete. Și casetofon cu trei capete pe vremea lui Ceaușescu era o chestie. Trăiam din asta. Deci, efectiv, pe românește, eu mai scoteam cel puțin un salariu în plus pe lună cu aceste chestii.

Am foarte boem, am cântat la chitară, am avut formație de muzică, am fost un artist, ca să zic așa. La ora 12 mă învoiam de la FEA, unde lucram, cu chitară, ajungeam la gară de nord, mă întâlneam cu prietenul meu, cu Gigi, cu chitară, frumos ne urcam în tren, cu nașu’ ne duceam la Brașov, ne opream pe Tâmpa, cântam tot drumu, îmi făcusem prieteni, era o tinerețe extraordinară. Am avut o copilărie și o adolescență, pot să spun, excepționale, deoarece, cu tot că era acel regim represiv, consider că m-am distrat cu mult mai sănătos, mai bine, mai frumos și mai curat decât tot tineretul actual, care este intoxicat numai și numai cu o modă nebună foarte costisitoare, cu gadgeturi care te ucid.

Pe vremea lui Ceaușescu eram curați, aveam tunsorile clasice de rigoare, unghiile tăiate, aveam un respect deosebit față de bătrâni, cum să spun, în cei șapte ani de acasă, că erai copil de muncitor, că erai copil de inginer, indiferent, cei șapte ani de acasă erau cu mult, cu mult mai bine fundamentați în eduația un copil. Școala, pe care am făcut-o, a fost o școală dură. Am fost ras în cap pe vremea lui Ceaușescu, când am făcut prostii la școala profesională. Am plâns, au fost niște șocuri pentru mine foarte urâte. Armata a fost foarte urâtă. Deci am trecut printr-o perioadă de educație destul de dură. Dar nu mă pot compara, deci gradul meu de educație, cu poate 75% din tineretul din ziua de astăzi. Sunt născut în această capitală a țării, în București, căruia i se spunea corect Micul Paris, foarte corect. Țin foarte bine minte, când eram mic copil, că, în București, pe Magheru, pe Republicii, pe aceste două bulevarde mari pe care mergea tramvaiul, numai duminica puteai să vezi pe o lungime de 100 de metri 30-40 de oameni. Vremuri au fost extraordinare, curățenia a fost extraordinară.

Vin din perioada în care populația era atât de educată și de liniștită în acest București încât, în colțul străzii, la ora 5 și jumătate, venea mașina, lăsa navetele de sticle cu lapte, navetele de iaurt, de sana pe colțul străzii sau în fața magazinelor, unde nu ajungeau încă vânzătorii. Cel care avea acolo gestiunea nu ajungea la servici. Asta în centrul orașului a fost, nu știu la periferie cum era. Dar în orașul acesta se duceau oamenii și lăsau sticla de lapte cu banii în sticlă, lua sticla cu lapte și o punea pe aia goală. Iaurturile la fel. Când venea vânzătorul la ora 6 jumate, 7, când deschidea, lua și băga navetele înăuntru și îți lua sticlele și banii. Nu vă supărați pe mine, în ce lume am trăit eu și în ce lume trăim acum? S-a schimbat totul la 180 de grade.

Pe vremea mea, când eram copil, că aveam 6-7 ani, veneau oltenii, nu țiganii, oltenii, până și țiganii erau foarte civilizați pe vremea aia, dar oltenii veneau cu cobilițele, exact cum e la țară, coș în stânga, coș în dreapta, și intrau în fiecare curte. Aveau clienții lor, unde lăsau: smântână, lapte, ouă, brânză specială, făcută cum se făcea pe vremea aia, proaspete toate, le lăsa acolo. Știa unde le-a lăsat și, în fiecare săptămînă, când venea, avea banii acolo. În ce țară am trăit eu? Zăpadă în București? A nins pe vremea lui Ceaușescu cum ninge și acum. Luau zăpadă de pe stradă și o aruncau în Dâmbovița cu camioanele.

Gabriel Cringloska poate fi găsit pe Henri Coandă 33. Merită. (www.servicefoto.ro)

………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)