Miu Aurică. Bărbierul

„… noi avem mâna formată de așa manieră, încât, și dacă ai luat un fir de păr, tot se simte, înțelegi mata? Deci numai un fir de păr dacă iau cu lama, eu tot îl simt că l-am luat. Asta înseamnă să fii meseriaș.”

În 1955, în aprilie, am plecat ca ucenic la frizerie, de la 14 ani. A durat 3 ani. Sunt dintr-o familie cu 8 copii în viață. Tata, un singur salariu, mama era casnică. După ce am terminat, în 1958, nu m-au angajat și am fost nevoit să aștept până primăvara, iar primăvara au început colegii, care au fost și ei în aceeași situație: „Băh, hai să mergem la țară”. Și, întradevăr, am mers la țară. Mergând la țară, totuși, fiind copii, există frecușuri. Am stat 3 luni de zile la Drăgănești de Vlașca. După aceea am venit de acolo … era raionul Olteni. Cât a fost raionu’, am lucrat acolo. În ’60 am mirosit că se desființează raionul și am plecat și am înființat o frizerie la Peretu, dacă știi unde este. De acolo am plecat militar. Și, am venit, iar nu m-a angajat, când m-am întors înapoi. Și, m-am dus la Olteni. Acolo, un șef contabil vroia să facă și plan de achiziții cu salariații, să strângă ouă, păsări, chestii, socoteli. În situația asta, eu i-am spus: „Eu am fost în armată și am facăt o lună instrucție și 25 de luni frizerie”. Atunci era problema cu Cuba. Și, ședeai două luni peste. Zice: „Nu mă interesează, mie îmi faci plan de achiziții”. Și-i spun: „Auzi, domnule, dumneata lucrător ca mine n-o să mai ai la Olteni aicea. Eu am plecat”. Și n-am acceptat măgăria lui.

Miu Aurică. Bărbierul

Mi-am adus eu aminte că există o comună Deparații-Hârlești și m-am dus și am înființat o frizerie acolo. După aceea, am lucrat și acolo trei ani de zile până în 1967. Am uitat să spun că, acilea, îi serveam și pe ăștia de la miliție de la Olteni. Și am cunoscut pe Mihalea, care a fost comandant și aici la județ. Când am venit, mă duceam, îl serveam acolo la bloc, în sfârșit, și zice, când oi face frizerie la miliție te angajez. Sufletu’. A uitat. Fiind, vorba aceea, apropiat ca lucrător, nu lătrău, trebuie să ții cont de lucru ăsta, așa, m-am dus într-o zi la el să-i spun: „Tovarășu’ Mihalea, eu nu am decât 300 pe lună, ajutați-mă și pe mine să bag femeia în serviciu, undeva”. „Stai un pic, zice, să găsesc un plutonier să te instruiască ca să devii agentul meu”. Ăla a fost un moment în care, știi, ca și când ți-ar da unu’ una în cap și te-a amețit. Zic: „Mulțumesc, nu mai am nevoie”. Scurt. „Bine, să nu mai vii pe aici”. „Nu mai vin, stai liniștit”, dacă e vorba de așa.

Ce se întâmplă, am uitat să vă spun că, în ’77, când am venit, a fost mafie și-atunci, e mafie și-acuma. Eram ca puiu’ de găină cumpărat și băgat între toate găinile, să-l bată toate găinile, știi? Pentru că să știi, nu e bine să fii și bun meseriaș, pentru că, dacă ești bun meseriaș, atragi clientela la ceilalți și te invidiază. Și, în situația asta, am fost mutat de la complex de la piață, pe centru erau telefoanele. Vizavi de telefoane era o frizerie, unde era responsabil un țigan din Lăutari, Costică Fieraru. Și, s-a întâmplat același lucru: la complex am luat clienții de la responsabil și m-a mutat, aici, clienții lu’ ăsta a venit la mine, se desființează frizeria, că se demolează, mă lasă disponibil.

Intervine un client de-al meu la unitatea unde am învățat meserie și a reușit să mă trimită acolo. Bineînțeles, fără să știu eu. M-am dus acolo, iar pui de găină aruncat între găini. Aici erau doi frați: Costică Comănescu, Tănase Comănescu. Era Tănase ăsta de o lăcomieeee … puaaa de mine. Și, n-a fost chiar atât de ușor să lucrez între ei, la un moment dat chiar a și vrut să mă bată.

Am uitat să vă spun, în ’71 am fost … să zic promovat, într-un fel, ca să merg la frizeria Comitetului Județean de Partid Teleorman, în timpul meu liber. Aicea, secretarul cu probleme economice s-a ocupat de lucru ăsta. Și, eu îl tundeam și nu știam cine e. M-am dus lunea, cum a zis el, să i-au în primire frizeria. A auzit responsabilu’ de lângă mine, a vorbit cu președintele uniunii și a trimis pe altu’ în locul meu. Mă duc acolo, îl găsesc pe ăsta. Am rămas, vorba aceea, pe dos, cum zice omu’. M-am întâlnit cu secretaru: „Bine, măh, de ce n-ai venit?” Eu atâta i-am zis: „Mafia funționează”. Scurt. „Da, pleacă de aici”. Știi, te-a luat așa ca și cum nu-l mai interesează despre tine. N-a fost așa. În momentul în care m-am dus în frizerie, așa, după o jumate de oră a venit lucrătoru’ ăsta cu cheia: „Băi, Aure, ia tu cheia băh, că mie nu-mi convine”. Își dai seama ce-a fost acolo? [râde] I-a luat ăsta la telefon și: „Eu v-am spus una, voi faceți alta?” Pe timpul lui Ceaușescu așa era.

Am lucrat acolo 19 ani de zile. Pe timpul meu liber. Am uitat să vă spun că, în momentul în care am fost în ’58 calificat, nu se găsea o mașină de tuns manuală s-o cumperi, nici electrică. Deci eu am fost calificat și n-am avut o mașină de tuns, n-aveam decât foarfecă, brici, pieptene. Mă duc la Lupeni la un frate care lucra acolo, tot așa, n-a avut unde să lucreze și s-a dus la mină. Și eu în vizită, și-așa n-aveam servici. Când a auzit, că erau mulți din Teleorman acolo, că-s frizer: „Ne tunzi și pe noi”. Acu’, îți dai seama, că-i tundeam fără bani. Și, în situația asta, întâmplarea s-a făcut ca fata proprietarului, unde ședea fratele, să fie ucenică la frizerie. Și, a văzut felul cum lucram. Deci: brici, foarfecă, pieptene. E, domnule, să știi că am făcut tunsori cu brici, foarfecă și pieptene, care mai târziu a devenit ceva tunsorare specială, tunsoare plastică cu briciu’. Aranjat, chestii, socoteli, înțelegi?

Interviu realizat în februarie 2015.
Frizeria lui Miu Aurică se găsește pe Str. Libertății 108, în Alexandria.

………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)