Nicolae Mușcel. Anticarul. Anticarul cu joben
Prin ’85 am avut o problemă familială și … până atunci tot adunasem anumite cărți, cumpăram … din librării, umblam și prin anticariate, știam despre ele. Și având această problemă care necesita ceva bani și neavând altceva mai valoros în casă, am luat cărțile și le-am dus la târg. Pe vremea aceea cel mai apropiat de mine era Oboru. Deci în ’85, în octombrie. Am plâns, bineînțeles, erau cărțile mele de suflet, știam, țineam la ele … și, după ce am rezolvat problema, am început să mi le cumpăr înapoi. De unde? Tot de acolo, bineînțeles. Am constatat că m-a costat ceva mai mult decât le-am dat eu. Am găsit însă pe cineva care mi-a dat şi alte cărți. Și ca să nu rămân cu ele, le-am pus la vânzare. Și uite așa am început să vând cărți.
Asta a fost începutul. Până în ’90 o dată, de două pe lună mai mă duceam pe acolo, mai făceam schimb, vindeam cărți, luam cărți. Era numai duminica parcă, atât. Nu era voie … ne mai alerga poliția, am văzut cărți rupte de polițiști, puse pe șină când trecea trenul, mă rog, milițieni pe vremea aceea. Eram destui, făceam schimburi de cărți, se căutau atunci prime ediții, care era mai frumoasă, mai cartonată … era frumos. Cărțile interzise nu se discutau decât când ajungeai la un anumit nivel, când te cunoșteau bine mulți. Nu ca pe mine atuncea, eu eram copil de mingi.
Târguri erau și în alte părți, dar se făceau mai cu … discreție. Dar la Obor era cel mai mare.
Din ’88 și până în ’90, 2 ani de zile, în fiecare săptămână aveam câte o oră în care mergeam la Corneliu Beda, cel mai titrat anticar pe care l-am cunoscut (absolvent de istorie, muzeograf, membru fondator al clubului colecţionarilor: cartofili, numismaţi, filatelişti, etc.) care era șeful anticariatului de la Moșilor colț cu Republicii. În fiecare sâmbăta stăteam cu el și îmi spunea: „Hai, te învăț! Ce mai vrei să știi?” M-a învățat ce înseamnă cartea în general. Nu există o carte sau un curs care să te facă anticar, nu există. Și el m-a învățat practic: cum se preciază o carte, cum să te uiți la o carte. Țineam la cărți de când sunt mic, v-am spus, am plâns de multe ori și … el m-a învățat să o apreciez și valoric. Atuncea am început să mă uit mai atent la o carte. Te uiți la ea, de la tiraj, la autor, la foaie, la scris, la tipar, la legătură, la copertă, la ilustrație … uite că am zis c-am toate … autografe, dedicații, tot ce vreți.
Pe atunci anticariatele de stat erau subordonate Centrului de librării București. Cred că împreună cu spațiile de achiziții erau peste 30, din care 20, ce să vă spun, pe Calea Moșilor erau două, de exemplu, unu chiar aici la intersecție cu Carol I, cum se numește acuma, cu Bulevardul Republicii, și încă unul mai aproape de Piața Obor, pe partea stângă. Pe Ștefan cel Mare era unu, pe 1 Mai era unu, pe Academiei erau câteva, pe Victoriei … nu mai spun toate, era și lângă Librăria Sadoveanu și lângă Eminescu erau, erau anticariate destule. Și erau pline de cărți și, de multe ori, pline de oameni. Erau anumite zile când veneau cărțile și de atunci s-a obișnuit lumea să spună: „Vă mai vine ceva nou?” Parcă atuncea era o zi în care veneau.
După ’90 s-a dat drumu la tot.
Prin 91-92 s-a desființat firma la care lucram, așa că am fost nevoit să-mi găsesc altceva. Din păcate spațiile vechilor anticariate s-au pierdut. M-am dus special acolo să preiau un spațiu al lor și să continuăm o activitate tot de anticariat și mi-au zis: „Da, îl închiriem, dar nu puteți să faceți același lucru, vreți să ne faceți concurență?” Au preferat să închirieze pe sume mai mari unor agenții de turism, mă rog, ce era în vogă la momentul respectiv … electrocasnice, electrotehnice, ce vreți dvs., numai nouă nu. Și n-am putut să preluăm niciun spațiu. Singurul spațiu preluat de la ei este cel de la Sf. Gheorghe, care a fost cumpărat. În rest au dispărut toate, toate, toate. Unele au fost retrocedate, altele s-au închiriat și s-au vândut altor oameni care nu au mai făcut anticariate.
Prin ’92 am deschis, mă rog, am fost asociat cu încă trei inși, prima firmă de anticariat din România, Artis Anticariat, care mai e și acum, dar eu m-am despărțit de ei ca să-mi fac aici [Hristo Botev 31, în curtea sediului PNL, inițial sediu PDL]. Am avut inițial alt spațiu, tot cu partidul respectiv, tot pe Moșilor, și din ’96 l-am deschis pe ăsta.
Interviu realizat cu Nicolae Muscel și Silvia Băjan, în 3 februarie 2015.
Anticarul cu Joben poate fi găsit de mai bine de 18 ani în Str. Hristo Botev 31.
PNL-ul, partidul în curtea căruia se află micul anticariat, dorește să distrugă cu orice preț clădirea anticariatului, refuzând orice formă de comunicare și apelând direct la instanțe.
Puteți ajuta la păstrarea unui loc unic în București prin semnarea petiției online de aici: http://www.petitieonline.com/sustineti_primul_anticariat_privat_din_bucureti
………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)
Dupa ce am luat cunostiinta din articol de istoria acestui anticariat, sunt pentru mentinearea lui asa cum este
Sustin mentinerea anticariatului si doresc sa fac mai mult de este posibil.
Din toata inima si din tot sufletul sustin pastrarea acestui loc cu atat d emult parfum de epoca al Bucurestiului.
am citit cu mare drag povestea anticarului cu joben. o poveste frumoasa parca venita de undeva din rafturile cu carti . frumos chiar foarte frumos avem nevoie de carte si cultura dar trecind pe linga sediul PNL si vazind cladirea inpunatoare in spatele micului anticar si aruncind o privire atenta vad cu deosebita tristete ca micul anticar chiar strica aspectul cladirii. nu sint de acord cu demolarea acestui anticar dar,PNL ar trebui sa ia cunostinta de baza si sa gaseasca un spatiu adegvat chiar in cladirea centrala unde se pot expune carti si chiar initia pe linga sedintele de partid unele serate culturale ale cartii romanesti.
Impresionant articol.Sunt pentru mentinerea anticariatului.
Am semnat petiţia! Deşi nu sunt din Bucureşti şi nu prea am ocazia să vizitez acest anticariat, mă doare sufletul când văd că ultimele bastioane ale culturii adevărate riscă să dispară din România…
Sustin omul si cartea, omul prin intermediul caruia cartea poate ajunge direct la sufletul altor oameni.
Multe lucruri merg prost sau deloc in vremurile de azi! Ador Don Quijotes ai cauzelor pierdute! Sau poate nu-s pierdute?
am citit cu drag povestea anticarului Si sper sa ramana in existenta acest spatiu. Avem nevoie de aceste locuri
anticarul Nicu Muscel ca si anticariatul lui sunt o parte a vietii mele de iubitor de carte si colectionar .sediul oficial al firmei lui de anticariat este inca la mine acasa .La Obor am fost si eu .Au disparut multi anticari .Si cei de pe treptele universitatii au fost alungati.In zonele centrale nu mai exista decat un anticariat in sediul PNL , unul la Dalles , unul la coloane pe Academiei , altul pe Doamnei …si cam gata …restul vand pe ici pe colo …Ar fi o tristete sa nu mai vedem grilajul de la usa anticariatului deschis …