Tudoran Constantin. Croitorul

Domne, eu sunt ardelean. Sunt din Harghita … printre românii care întradevăr mă simt mai român decât orice român din Regat de aici. Din cauza colectivizării …, părinții mei aveau avere, adică … nu pot să spun că erau numiți chiaburi, dar, mă rog, aveau părinții de toate, și gospodărie frumoasă, și tata n-a vrut să intre în CAP și a trebuit sa fugă, să lase totul … așa, și a trebuit sa fugă la Brașov și de la Brașov la București. Noi am fost lăsați … fratele meu la o mătușă, eu la bunica … vreu an de zile doar. Și tata s-a angajat ca (virgulă) constructor, dulgher, că atuncea se căuta dulgheru, cum se caută și-acum, și s-a mutat în București. Și după un an de zile ne-a adus și pe noi. Dar știți care a fost problema mare, cu școala? Eu a trebuit să fac liceul maghiar, adică școala maghiară, pentru că nu știam românește. Noi, români, ortodocși …, deci Todoran Constantin, vă dați seama că e nume românesc … da, da vorbeam … și-n Ardeal … foarte, foarte mulți, adică majoritatea românilor nu știu românește, ceea ce e o crimă. E o crimă!

În sfârșit, am venit în București, am terminat nouă clase pe Dimitrov la Liceul Ady Endre, cum se numește acuma, șiiii am terminat bine și pe urmă luase ființă liceurile astea industriale. (…) Și bineînțeles că am dat la … aveam un unchi care era actor la Teatrul de Stat din Târgu Mureș și chiar turnau un film în perioada aia în care trebuia să dăm examene, turnau un film, care … sub regia lui Gheorghe Naghi, mi-aduc aminte … și m-a luat și pe mine figurant. Mă rog, eram mai descurcăreț, mai nu știu cum. Și mi s-a promis că intru la Liceul Industrial de Cinematografie. Si-atuncea, exact în anul ală, luase ființă liceele astea industriale. Mă rog, am dat eu examen, am știut eu ce-am știut, am făcut la scris, am făcut ce-am făcut, da la oral îmi cade un triunghi isoscel: aria laterală, aria totală la un triunghi isoscel. Dar eu învățând in maghiară, eu nu știam cum arată triunghiul isoscel. Și mă duc și o întreb pe examinatoare, pe doamna profesoară: „Doamna profesoară, nu vă supărați, spuneți-mi și mie cum arată acest triunghi isoscel pentru că eu” … Când am vrut să zic am terminat școala maghiară, nici n-a mai discutat cu mine, mi-a dat unu. Bun. Vă dați seama, cu toate pilele mele, cu Gheorghe Naghi, cu așa, am picat: „Tu n-ai ce căuta”, zice, „Copilule, îmi pare rău, tu n-ai ce căuta în liceul ăsta, dacă tu nu știi ce înseamnă triunghi isoscel”. Și am încercat să-i explic … „Domne …”. Bun, am căzut și atunci am zis: eu nu mai dau la niciun liceu, m-am simțit așa jignit în mine și, în sesiunea de toamnă, luînd un ziar, am citit că recrutează pentru școală profesională, UCECOM-ul recrutează pentru școală profesională croitori și nu știu ce, la ucenicie de trei ani. Nici n-am întrebat părinții nimic, așa, am venit la probă și am început profesionala.

La profesională, mă rog, eram cum eram, nu știu cum era, aveam niște conducători extraordinari, care m-au văzut puțin mai dezghețat și în anul doi m-a înscris la Liceul Caragiale. Vă dați seama că era cel mai bun liceu din țară. Caragiale și cu ăsta lângă Cișmigiu, Lazăr. Domne, am dat acolo examen … . Adevărul e că tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, m-a băgat la niște meditații și am luat la Caragiale pe locul șapte, ceea ce nu credeam. Și am făcut acolo … doi ani, după care m-a luat în armată. Am venit din armată, am lucrat croitorie pe Brezoianu, lângă Informația Bucureștiului, Brezoianu 21, după care, mă rog, am terminat liceul și m-a trimis la școala de maiștrii la Craiova, am făcut o școală de maiștrii la Craiova. Și, imediat cum am terminat școala de maiștrii, m-a pus meșter aici.

[În ’77, când am venit,] m-au primit extraordinar de bine. Am avut un coleg care m-a învățat foarte, foarte mult, deci eram un copil, vă dați seama. Aveam gestiune, imediat ne-a băgat în gestiune și gestiunile erau foarte periculoase, veneau controale de la … de vai de mine. În orice caz, n-am avut absolut nicio problemă până în … deci n-am avut absolut nicio problemă.

Lucram în două schimburi, la bărbați eram unul Domnul Zamfirescu și eu. Și mai erau patru lenjerese, deci două pe schimb. Vă dați seama ce volum de muncă. Păi … se lucra în două schimburi, vă dați seama. De la șase la două și de la două la zece. Și de atunci am rămas aici. Și întotdeauna mi-a plăcut ceea ce am făcut, dar sincer vă spun că acuma nu mai îmi place. Nu mai îmi place.

La început fiecare aveam gestiunea noastră. Eu conduceam oamenii mei cu care lucram. Am avut trei oameni. Întotdeauna era problema deh … cine făcea costume, hainele ieșeau bine, dar pantalonii nu prea. Și-atuncea cooperativa noastră a creat niște centre speciale de pantaloni. Mai era încă un coleg, în Piața Amzei lucra, și cu mine, și prin mine a făcut centru special de pantaloni. Și chiar dacă, mă rog, se ducea omu, clientu și făcea costumu, nu venea cu panatalonul la mine, pentru că jignea pe meșterul respectiv, dar când cineva vroia să facă un pantalon, venea la mine. Îmi făceau și reclamă ăștia de la cooperativă: „Băi, du-te la Tudoran acolo, că-ți face”. Și întradevăr, nu vreau să mă laud, dar am avut satisfacții extraordinare cu … în special cu pantalonii, pentru că am făcut așa o …, mă rog, mi-am creat niște tipare, bine, eu nu lucrez cu tipare, eu desenez cu creta și cu linia, dar fiecare … deci trebuie să vezi conformația fiecărui client, confirmația corpului și după aia iei creta în mână și centimetrul și linia și faci. Și sincer vă spun că am avut mari mari mari mari satisfacții. Și, bineînțeles, că pe urmă am început și cu costumele. Am avut niște lucrători extraordinari de buni și am făcut mii și mii de costume în atâția ani de zile.

Interviu realizat în ianuarie 2015.
Tudoran Constantin este în continuare croitor și poate fi găsit în București, Calea Griviței 111.

………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)