Valentin Nae. Fotograful de studio

Înainte veneau cu poze de la revelion. Era coadă. Timp de două săptămâni veneau numai cu poze. Acuma nu mai este nicio zi să vină lumea cu poze după revelion.

Mie, de mic copil, din clasa a V-a, mi-a plăcut să fotografiez. Am crescut pe malul mării și erau peisaje deosebite, cam ce era frumos mă atrăgea. Din clasa a VII-a am avut laborator propriu acasă, îmi făceam pozele singur. După aceea, pe la 15-16 ani, eram chemat peste tot. Fotografi erau foarte puțini, era o altă viață din toate punctele de vedere. În primul rând cel material. Nu era ca acum, nu erau aparate de fotografiat pe timpuri. Cine avea aparat de fotografiat era cineva, ceea ce nu se mai întâmplă în zilele noastre.

După terminarea liceului am făcut școala de foto, o școală postliceală, la Econom Cezărescu, care aparține de UCECOM, și am intrat în meserie. De fapt eu știam, școala am făcut de pomană, n-aveau ce să mă învețe, știam să lucrez, am învățat de la Casa Pionierului. Și, de atunci, am îmbinat utilul cu plăcutul.

Valentin Nae

Ulterior am intrat într-o unitate foto unde făceam fotografii artistice, buletine, pașapoarte, adică era în regim de urgență. Eram lângă CCA, pe Bulevardul Kogălniceanu. Și, lucram foarte repede, ne calculau cei de la UCECOM viteza cu care lucram, iar noi mergeam la maxim. Ziceau: „Bă, ăsta dacă a făcut 100 de poză într-o oră, e al dracu’, îi iese salariu de …”. Tot timpul am lucrat în centru pe fotografie de genul ăsta, urgentă.

Pe timpuri lucram manual, numai pe negativ. Luam negativul, îl developam, îl luam ud, îl băgam în aparatul de mărit și scoteam poza, exact ca acuma, cum se fac poze. Asta era numai la unitățile astea de urgență. Normal negativul trebuia uscat. De multe ori se lipeau geamurile, nu mai puteam dezlipi, se spărgeau geamurile, da’ ne adaptam vremurilor de atunci. Vreau să spun că în aceea perioadă era o chestie foarte frumoasă, avea un farmec fotografia, avea o altă căldură, o altă lumină, o altă plăcere, exact când ai descoperi un peisaj nou. Așa e și cu fotografia care se făcea manual. Degetele erau negre, adică cei care lucrau mult. Dacă nu lucrai, aveai mâna curată, dacă lucrai, se vedea.

Față de acuma, acuma nu mai este fotografia care se lucra odată. Înainte se lucra cu lumini foarte puternice de 500 wați fiecare reflector. Se aranja, erau tot felul de fotografieri: clar-obscur, rembrandt, ceea ce n-ai să mai întâlnești în ziua de astăzi la un studio foto. Poate să fie studio foto particular care să facă chestia asta, să fii învățat să pună luminile, poate să o facă, dar ceea ce se face acum in studio e bliț, orice prost știe să așeze un bliț și să pozeze din față. Problema este arta de atunci, că acuma s-a dus. Totul e automat, totul e perfect, totul iese nemaipomenit. Contribuția ca și fotograf e cam minoră, înainte era artă, se și numea artă fotografică. Trebuia să știi să simți, era un simț, nu trebuia să fii deștept. Să simți cum vine lumina, cum cade, ce vine mai bine, ce trebuie să-i astupi, să-i astupi gușa, îi dai o lumină de sus, din laterale, lumină de creștet, să scoți în evidență. Da’ s-a dus, alte timpuri, de la un an la altu’ evoluează, toată lumea nu mai face fotografii, le ține pe digital, în telefon. Într-un concediu, de exemplu, fata mea a făcut 700 de poze și îmi zice: „Păi câte ai făcut?” „200. Da’ 200 eu le-am pus în album. Tu? Ce-ai făcut?” Zice: „Mi s-a stricat calculatorul și le-am pierdut pe toate”. Și același lucru îl fac toți clienții din ziua de astăzi, cred că a devenit o modă, o comoditate, lipsa de bani, nu pot să spun exact ce se întâmplă, dar cred, că adunate toate, dau o notă comună. Mii de poze: „Domne, ce rău îmi pare că n-am venit la dumneavoastră să-mi fac pozele, da’ uite o să vin”. Și nimeni nu vine. Nimeni nu mai vine să facă poze. Dacă vine, vine o poză, două poze, o trimite pe email, apă de ploaie. Și din cauza asta s-au desființat unitățile foto, nu mai sunt. Pentru că, adunându-le pe toate: chirie, materiale, uzura aparatelor, schimbarea pieselor, nu mai merge. Noi suntem cooperație, e altceva. Aici avem spațiul cooperației. Dacă ar trebui să plătim chirie, am închide și noi ca și ceilalți.

Înainte veneau cu poze de la revelion. Era coadă. Timp de două săptămâni veneau numai cu poze. Acuma nu mai este nicio zi să vină lumea cu poze după revelion. La terminarea anului școlar, în iunie, veneau copiii cu coronițe, la 1 septembrie sau când venea lumea din concedii, s-au dus toate aceste obiceiuri care erau să vină să facă poze. Acuma dau vina ba că pun murături, ba că pune varză, ba că se apropie Crăciunul, ba că sunt în vacanță. Adică n scuze, dar în final nimeni nu mai face poze. Și aveam clienți, cum să spun, clienți care veneau cu multe poze să facă, ceea ce s-a dus. E pustiu acuma. Din păcate. Asta e o realitate. Mai intră câte unu’ să facă o poză de nu știu ce.

După revoluție a fost la fel de bine. 2008-2009 … când a început să sece. O tăiem pe aia, o tăiem pe aia, tăiem și poza, că poza e de lux. Încetul cu încetul a devenit un obicei pentru toată lumea, ca un virus care i-a afectat pe toți. Să sperăm că-și va reveni, dar speranța e deja moartă. Nu văd. În SCM Fotografia am mai rămas foarte puțini, noi suntem singurii cu mașină, clientul are nevoie de poză pe loc, vine cu poză pe telefon, ți-o trimite pe email: „Dă-mi-o acuma”. „Păi, vino mâine, poimâine”. Nu. Dacă noi avem mașină, îl putem servi cu o poză, care costă 70 de bani sau 90 de bani. Trebuie să fie coadă aicea ca să faci ceva. Deci nu mai este ce-a fost. A scăzut. De la an la an, de la an la an, s-a dus, nu mai e.

Valentin Nae printeaza fotografie si developeaza ca un profesionist (am testat asta) pe Calea Mosilor 241.

………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)